M J C

Editura Polirom
2015

Acesta este „romanul” ultimului Caragiale, Mateiu. Un demers insolit, împletire de autentic, imaginație și verosimil pe scena belle époque a lumii dâmbovițene. O lume urmărită atât din exteriorul, cât și din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reacționar scriitor român”. Personajul este unul cu totul special, semeț, nonconformist, dificil de acceptat. Tânăr, își țese cu obstinație modul de existență și înfățișarea dandy, scandalizându-și filistinii contemporani, în frunte cu celebrul său tată. Matur, se izolează în ținută și trufie, ajungând personalitatea cea mai ciudată a Bucureștiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului” Caragiale, urmașul conților transilvăneni pe care-i adoptase. Își trăiește ultimul deceniu în casa boieroaicei Marica Sion, cârpind moșia acesteia din Bărăgan, pe care se încăpățânează să o transforme într-o adevărată seniorie. Acum, prin toată ființa, demonstrează ceea ce dorise: noblesse, élégance, style. Aproape că se rupe de vremea lui, vremea în care „aleșii vulgului încep să îmbăloșeze totul”. Tânjea după România dinainte de primul război, așa cum tânjesc unii dintre noi după România dinaintea celui de al doilea.

Ce motivaţii am avut pentru a-l „răbda“ pe Mateiu? În primul rînd, virtutea lui de a nu fi o aşchie a lui Ion Luca. În nici o privinţă. Era cu totul din alt lemn. Ai nevoie, desigur, de un buiandrug zdravăn la casă, de un frust Caragiale, dar frontonul cu intarsiile lui exotice dă farmecul unei locuinţe. Să afumi o esenţă nobilă pentru a-i tăinui fibra „reacţionară“, sevele acide, lucirile ponegritoare? Fiindcă spre asta năzuiau autorităţile profesorale, spre neutralizarea vocii rebele din spatele scrisului. Care se adăuga dandysmului şi morgii lui Mateiu, ipostaze stînjenitoare pentru criticul român, de la Perpessicius la Călinescu. M-a atras apoi faptul că avea curajul de a fi subiectiv, extrem de subiectiv. În general, e sinistru să te manifeşti neapărat „corect“, să te aliniezi. Subiectivitatea creatorilor e totdeauna mai valoroasă decît cuminţenia cvasi-generală. Şi, nu în ultimul rînd, m-a sedus obsesia lui pentru stil. Stil în scriitură, în viaţă. (continuare / alte interviuri)

Comisia specială
roman, ediţia a II-a
Editura Eminescu, 1998

Ultima iarnă
roman
Editura Cartea Românească, 1991

Impromptu
roman
Editura Cartea Românească, 1986

Comisia specială
roman
Editura Cartea Românească, 1981

Rezervaţie naturală
poezie
Editura Cartea Românească, 1979

Dupăamiaza unei clipe
poezie
Editura Cartea Românească, 1976
premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor

Cărți

M J C
Editura Polirom, 2015
Carte publicată şi în ediţie digitală.

Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale
însoţite de un inedit epistolar
precum şi indexul
fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor
în prezentarea lui Ion Iovan

Editura Curtea Veche, 2008;
ed. a II-a 2009.
Premiul pentru proză al revistei Observator cultural, 2008; premiul naţional de proză, acordat de Ziarul de Iaşi, 2008; premiul special al Uniunii Scriitorilor, 2008

Mateiu Caragiale.
Portretul unui dandy român

eseu biografic
Editura Compania, 2002