Dialog

O scrisoare nedesfăcută
(tema săptămînii în Dilema veche, nr. 734/2018)

...trăim vremuri turburi, muțunache, e așa frămîntare că nu crez să mai fie cap limpeziu pe-acolo, doar rumâni bolînzi sub paza lui Mamulea! În țărișoara ta, nepricopsitule, ciubotarii croiesc nădragi și croitorii tălpuiesc ciuboate. Halal să le fie ciocoilor. De m-ar invita acum însuși iubitul meu frăține Delavrancea la politică, aș zice: mersi, mesiu! Și, în chestie, Barbu e o forță. Nu uit că acu patru ani, la ruptura conservatoare, cînd i-am cerut lui Take să mă înscrie printre democrații lui...

Grefarea în viața literară a practicilor din politică...
(interviu de Cristian Teodorescu, Cațavencii, nr. 14/2018)

Cînd am intrat eu în lumea artistică a Bucureștiului, se răriseră mult nobilii scriitori de cafenea, se înstăpîniseră literatorii de local. Pentru mulți dintre aceștia buna-cuviință, eleganța erau străine. Mai nimic din farmecul anturajului matein printre condeierii care afumau tapetul vilei din Calea Victoriei. Mulți inși cu aer frust, vorbind și purtîndu-se dubios de uzual. Am mai prins totuși cîteva umbre, ultimii „interbelici”, oameni inteligenți, cu desăvîrșire culți, fără pic de grobianism.

Asta nu se face în șapte zile, cere timp
(interviu de Ana Maria Sandu, Dilema veche, nr. 609/2015)

Un prozator e condamnat la răbdare. Răbdare în noima ei de stăruinţă. Mai ales cînd îşi centrează naraţiunea pe un personaj real. Nu se intră lesne în pielea altuia, cu atît mai puţin în pielea unui gînditor. În cazul apropierii mele de ultimul Caragiale, lucrurile nu au fost totuşi deosebit de anevoioase. Şi asta nu fiindcă aş fi avut multe afinităţi cu el, ci fiindcă Mateiu e un erou lipsit de apărare...

Înglodat în ludic
(anchetă în Dilemateca, nr. 80/2013)

Literatura e şi ea o Joacă. Romanul presupune strategie militară şi tactici flexibile, asemeni ingeniosului go nipon. Pe care-l practic asemeni unui pokerist înveterat. Dar petrec destulă vreme şi în cîmpurile virtualului - îmi place să reconfigurez lumea pe ecranul computerului. După ample inginerii economice, acumulînd resurse, dezvoltînd mijloace, administrînd puterea şi alianţele...

Sub masca de dandy, Mateiu Caragiale și-a scris literatura
(interviu de Ancuța Balan, Revista VIP, nr. 44/2011)

...Și, nu în ultimul rând, m-a sedus obsesia lui pentru stil. „Style!”, proclama el, gândindu-se nu atât la scriitură, cât la el însuși, ca ființă. Deși, într-un fel, a riscat să se piardă și ca autor: între a se îmbuiba cu metafore sau a se dedica unei proze încrâncenate, a ales să compună ceva nemaivăzut, aproape în disprețul cititorului comun. Nu s-a gândit nicidecum să dea satisfacție publicului de tiraj mare...

Amintire cinematografică
(anchetă în Dilemateca, nr. 36/2009)

N-aş putea indica titlul romanului care m-a captivat întîiaşi dată; la fel, debuturile celorlalte arte în aducerea mea aminte nu sînt identificabile, dar cea de a şaptea a reuşit să-şi înfigă rădăcinile, s-a fixat. Era prin 1953-54. Multe filme am văzut de atunci, înghiţind cuminte ca­noa­ne­le prin care se reinventa creaţia cinematografică, dar şi literatura...

Cartea aceasta va pătimi doar pe românește
(interviu de Doina Jela, Ziarul de duminică, nr. 5/2009)

...Cu o minte ca a lui nu poţi fi decât plin de fiinţa proprie. Ăsta e lucrul firesc, nu să-ţi laşi sufletul cotropit de obraznice fantoşe. Ş-apoi, Mateiu considera că fanteziile sunt esenţiale în viaţă, că fără ele existenţa se târăşte lamentabil. Deşertăciuni, s-ar putea zice; dar merită să vieţuim fără deşertăciuni? Pentru ce? Pentru vreun militantism oarecare, pentru amor, pentru ierarhie? Mateiu şi-a hrănit asiduu fanteziile – păcat că a avut doar o brumă de avere. Şi atât de puţină vreme...