 |
|
XIV
ceaşca de porţelan
într-o dimineaţă se-afundă copilăria
cea iute --- înăbuşitoare
precum drumeagul
prea înfocat
într-un
popas
cu iarbă.
(Ploaia era
o insignă de nichel
departe pe sînul tău gol —
arbori --- fugărindu-se-n valuri,---peşti
din păsări, plute rotitoare
în mari bulboane
ca în cer
trăind).
Amurg
atotputernic
apoi noaptea — cînd
ceaşca de porţelan călătoreşte
singură---pe scară---în albul întunerec