Notă la ultimele apariţii:

Împreună cu existenţa de autentic dandy, pe care a dus-o cu brio în vechiul Bucureşti, trăirea interioară impresionează la „divinul“ Mateiu Caragiale. Din păcate, însemnările lui intime au dispărut în întregime – necunoscute sunt până azi originalele jurnalului început în 1927 şi ale celor paisprezece carnete cu note zilnice din perioada 1923-1935. Rătăcirea lor misterioasă, petrecută în iarna anului 1941, reprezintă un handicap major în înţelegerea „celui mai reacţionar scriitor român“, cum a fost desemnat bastardul lui I.L. Caragiale.
Dar ce sunt scrierile considerate în prezent ca fiind textele memorialistice ale autorului Crailor de Curtea Veche? Nimic altceva decât trunchieri edulcorate ale jurnalului şi agendelor sale, produse de cercetătorul literar Perpessicius. Transcrierea acestuia după originalele depuse în 1936 la Fundaţia «Regele Carol II» reprezintă în mod clar un demers lacunar şi inexact, copie mutilantă a unui text crâncen rezumat. Astfel că, nepublicată onest la vremea potrivită, în lipsa materiei olografe, memorialistica mateină este nevoită să respire aerul fabulaţiei.
Mai mult decât oricare altă perioadă din frustrantul material perpessician, anul 1935 suferă amputările cele mai teribile. Zilele lui, ultimul din viaţa lui Mateiu Caragiale, formează substanţa cărţii de faţă. Şi fiindcă Ultimele însemnări... necesitau note critice, lămuriri, puneri la punct a unor interpretări, a fost nevoie de un Index pentru a călăuzi cititorul mai nou în perceperea adecvată a referirilor la întâmplările şi numele vehiculate în text. Pentru lectorul avizat, completarea informaţiei, identificare citatelor, diverselor preluări, pot fi superflue. În ceea ce priveşte epistolarul , postat la sfârşitul volumului, acesta aruncă o anume lumină asupra împrejurărilor volatilizării manuscriselor lui Mateiu.