de bunăcuviinţă

pragul casei e o menajerie
adusa de sfîrşitul anului şcolar;
cînd intru duşul curge sub o lungă
haină de piele —

ce mai descopăr în casele joase
de cărămidă:
atîtea lucruri care-şi pleacă fruntea
în faţa noastră,
evlavie nemărginită —
şi totuşi prin surprindere se-ntorc
să tropăie într-un călcîi
în clipa lor de nebunie.
un petec de pînză desprins
năucind şoldurile.

nimic despre restul
dupăamiezii; de-a lungul pereţilor roşi
de bunăcuviinţă
sună locomotiva dintr-un lemn.