8
În zori abia mi-am putut dezmorţi încheieturile — eram acelaşi embrion ce vegeta, de-o viaţă, într-un pîntece. Cu genunchii la gură.
(să intri dimineaţa, din plin, în miezul unor întîmplări, să continui o epică, să-ţi făureşti o plasă pe care s-o zvîrli asupra celei dintîi larve ce-ţi iese în cale; să-i asimilezi umoarea sălcie — da, e o lipsă de gust. Fără să ştii la ce te poţi aştepta, inconştient de faptele strînse într-un şir de hieroglife, prea străvezie pentru a fi descifrabilă, povestea pe care ţi-o întinde ziua, prezentul, e pur şi simplu o capcană, precedată de o stratagemă deja vlăguită — încercare de corupţie primitivă, înlesnire pentru osul bolnav şi carnea moleşită)
Prea multe idei deodată. Teama de-a nu le sfărîma. Baloane. Balonaşe. În orice caz, sacul de dormit m-a aruncat afară avid şi bine dispus. Aproape că nu lucrez — hoinăresc. O iau în amonte pe valea Mirei, de la confluenţa cu Zaiul, spre vîrful Boina. Tufărişuri de smirdar. După nici o mie de metri, stratele aflorează în mal: argile fine cu intercalaţii de grezo-calcare. Resturi de numuliţi.
(ce naivitate să presupun că aplecîndu-mă şi punînd urechea pe piatră, că descălţîndu-mă şi lipindu-mi tălpile de ea, aş putea simţi energia de mamut a lumii pierdute, zvîcnetul unei inimi sub coastele împădurite)
(şi totuşi există un puls; îmi dau acum seama că zgomotele ce-mi erau familiare, micile tinichele ale oraşului, nu reprezentau decît spuma stridentă aruncată la mal de valurile unui ocean insondabil)
De necrezut, cîinele s-a apropiat destul de mult de mine. Pentru cît e de mare, e caraghios de sfielnic.
--- Noaptea era răzuită de pe geamul compartimentului ca de pe o pînză bănuită că ar ascunde dedesubt o pictură mai veche. Ici-colo se întrevedeau deja pete negru-albăstrii, negru-verzui, dar atît de disparate, încît el renunţă exasperat la tentaţia de-a ghici înainte de vreme liniile desenului. Observă mai departe, pasiv, cum se adaugă alte şi alte pete, cum se înlocuiesc unele pe altele, pînă cînd privirea, obosită, refuză să mai treacă dincolo de fereastră. Îşi concentră atunci atenţia, printre gene, la decorul din imediata apropiere. Becul din tavan cernea cu zgîrcenie o lumină de veghe, care abia răzbătea în jos pînă la jumătatea pereţilor despărţitori, abia trecea de fotografiile înrămate şi prinse în şuruburi, două cîte două, pe fiecare parte: deasupra banchetei pe care era ghemuită ea, un peisaj muntos, cu un vîrf teşit în prim plan, se învecina cu schelăria oranj a unei rafinării de petrol; de partea cealaltă, o herghelie de cai alerga în dezordine spre intrarea pompoasă a unui edificiu. Cam atît era de văzut în interior, în afară de propriile lor bagaje, bineînţeles. Trecîndu-le şi pe acestea în revistă, simţi pulsîndu-i în cap nedumerirea ce se ghemuise acolo de cu seară. Îşi aminti lanţul ultimelor gări: □ Strejnicu, □ Făurei, □ Chiojdeanca, □ Bucu, □ Ogretin, □ Adîncata, □ Valea Cricovului. Nu opriseră nicăieri, locomotiva trecuse şuierînd prin toate fără a micşora viteza. Nu se poate să nu fi dat pînă acum de o localitate mai importantă, de un nod de cale ferată, de ceva care să impună o manevră, gîndi el, convins că măcar unul din evenimentele astea s-a petrecut în timpul nopţii, în clipele cît fusese cuprins totuşi de somn.
--- Îşi aruncă din nou privirea afară. Ei da, acum se contura un desen, mai multe desene, un colaj vivant. Asistentul de regie pregătea filmarea, verifica îmbinarea decorurilor, făcea inventarul recuzitei, repeta prima secvenţă cu figuranţii. Auzi, abia desluşit, glasul ei:
--- — Of, Doamne, mi-au amorţit picioarele. Şi, schimbîndu-şi poziţia, trase totodată peste fereastră draperia oliv cu blazonul căilor ferate.
--- Activităţile de pe platou îi erau acum ascunse, dar nu exista pericolul să rateze vreo staţie. Era atent la ace — zgomotul roţilor suferea totdeauna scurte modificări la intrarea în gări: monotonia era deodată întreruptă şi acul seismografului sărea, înscriind un vîrf pe banda de hîrtie. Dar trebuia să fii atent, totul revenea imediat la normal, iar fîşîitul lung al garniturii putea estompa cutremure de grade mici: □ Arţari, □ Perieţi, □ Boişoara, □ Siliştea Dealului.
--- — Cred că ar trebui să mă scol, zise ea ceva mai înfiripat.
--- — Cred c-ar trebui să te scoli, o aprobă.
--- — De ce, coborîm? Îşi dăduse picioarele jos de pe banchetă şi-şi aşeza sînii în rufăria încîlcită a pieptului, părînd complet trează.
--- În loc de răspuns, el împinse cortina — inelele fîşîiră pe ţeava de deasupra ferestrei şi privi cîmpul, care acum se deschidea în profunzime. Se întreba cam pe unde or fi ajuns. Posibil să fi trecut de □ Feteşti şi atunci nimic nu mai putea interveni într-o oră-două.
--- „În orice caz, noi să ne acomodăm, jeune fille, doar nu e stare de război“, îşi spuse ea ridicîndu-se şi privindu-l din plongée.
--- — Presupun că domnul n-are nimic împotrivă dacă-i servesc cafeaua, se sclifosi.
--- — Nu ştiu cum de te scoli aşa bine dispusă.
--- — Fiindcă dorm bine, replică ea. „Touché, jeune fille!“
--- Aproape fără să vrea, el zimbi şi împunse cu degetul imitaţia de piele de pe banchetă.
--- — Ai fi putut să te porţi ceva mai delicat aseară, continuă ea, ştiind că depăşeşte graniţa trasată tacit de amîndoi în ce priveşte comentariul erotic. Astea fiind spuse, îi întinse paharul cu cafea.--
