1928

ianuarie. La începutul lunii, pe 13, Mateiu îşi scoate Passeport: «Mathieu Jean Caragiale, NÉ À Tusnadt, DOMICILIÉ À Bucarest, DE PROFESSION Homme de lettres, VOYAGEANT en Europe; vîrsta 42 ani, statura mijlocie, părul cărunt, ochii căprui, nasul potrivit, barba rade, semne particulare n-are.» Este încă unul din eforturile pe care le face pentru obţinerea unui post consular — ...m-am gîndit că ar trebui să mă folosesc de zăpăceala, de talmeş-balmeşul României, spre a intra în cariera diplomatică, scrie el, menţionînd ca locaţie Finlanda, legaţia de la Helsingfors. Cu această idee în minte, face o serie de vizite — la ministerul de Externe, lui Stelian Popescu la ministerul Justiţiei, lui Costache Lupu, generalului Nicolescu la Prefectura de poliţie... Singur Titulescu îmi scăpa... o ştersese la San-Remo spre a-şi termina acolo convalescenţa.
--- Aşadar, pe 13 ale lunii, Mateiu ia bilet dus-întors Bucureşti-San Remo, la clasa a II-a (10.708 de lei, plus 2.148 de lei wagon-lit). Tot ce vede pe drum îl farmecă: Exilul la Triest, cu milioane, ar însemna poate visul. În 19 ianuarie ajunge la destinaţie pe o splendidă vreme primăvăratică şi se cazează la hotel «Royal», o adevărată minune, unde se leagă imediat, cordial, de o mică serie de conţi italieni ce-şi făceau veacul acolo.
--- Întîlneşte de asemenea o veche iubire: berea bavareză — cît stă la «Royal», bea singur două butelii de Loewenbräu. Între două alergături şi un ras, îi scrie Maricăi: Trecu dar şi ziua de duminică, fără să-l văd pe Titulescu — adică să nu mint: sîmbătă a apărut un moment: Dalaï-Lama în pyjama albastră, la balconul de la al 4-lea etaj... ţipînd cu vocea lui de eunuc... Timp de patru zile încearcă să pătrundă la ministru, izbutind să fie chemat de acesta la hotelul «Miramare», unde locuia, abia pe data de 23. Se prezintă în grabă la audienţă, cu rozeta de Bene Merenti la butonieră.
--- După scurta şi nu prea încurajatoarea întrevedere cu «eunucul» — totuşi amabil, în pofida aşteptărilor — Mateiu face o vizită de cîteva ore la Milano pe o ploaie torenţială, apoi ia trenul de întoarcere.
--- După Triest, orice farmec se destramă; toţi colegii de compartiment fiind români, am avut neplăcerea să mă aflu în România înainte de a-i fi trecut frontiera. Coboară din tren în Gara de Nord la 29 ale lunii. Nu realizase nimic, nu primise mai mult decît o promisiune vagă — intrarea sa în lumea diplomaţiei era încă un vis. «Să fi putut duce viaţa scumpilor săi fraţi de cruce, seniorii Pantazi şi Paşadia, în ce avusese ea mai preţios, călătoria în timp şi spaţiu, lectura şi navigaţia, de bună seamă că nimic nu l-ar fi făcut să dorească altceva», scrie Perpessicius.

februarie-martie. Sfîrşit de iarnă în Bucureşti — concert, inaugurarea Casei Scriitorilor pe 24 februarie ora 6½ d.a. în Bdul Academiei nr. 4, întruniri ale Asociaţiei Muzicale la M-me Poenaro, apoi şi la noi acasă, corespondenţă cu unul din conţii italieni cunoscuţi la San Remo şi iar un concert — duminică 11 martie ora 5 p.m., la ministerul Afacerilor externe, cu program Schubert: Sonata pentru vioară şi pian în sol major, Cvintetul pentru două viori, violă şi contrabas. Mateiu intervine pe program cu cerneală neagră şi trece apăsat la interpreţi numele divei sale E. Baïcoyano în dreptul unor lieduri care-l fascinaseră. Tot în această lună: aniversarea zilei sale de naştere, cîteva operaţiuni la Banca Naţională (achită un important împrumut) şi un drum la Giurgiu, în urma căruia contractează o gripă straşnică.

aprilie-mai. Odată cu vremea bună, Mateiu începe drumurile la moşie; mi se rupe sufletul pentru Sionu, notează el — un oarecare Chiroiu furase puţul conacului, instalaţia era o mizerie... Încearcă să remedieze pe ici, pe colo, să adauge confort camerelor de locuit; traseul Bucureşti-Fundulea şi-napoi devine una din obişnuinţele sale. Preia complet administrarea moşiei — jumătatea Maricăi — din mîinile localnicului Costea Bratu, care rămîne să se ocupe doar de cealaltă jumătate, a Floricăi.
--- «Iubea... triumful vegetaţiei», spune Barbu Cioculescu, «avusese, dintotdeauna, sentimente de proprietar, aşa încît... şi-a împărţit, cu mulţumire, timpul între Capitală şi Sionu.»
--- La începutul lunii aprilie reia şi lucrul la Craii de Curtea-Veche. Scrie, revede constant, astfel că pe 17 mai trimite vorbă la Gândirea că manuscrisul e gata pentru apariţia în revistă.

vara la ţară. În iunie continuă să lucreze la porţiuni din manuscris, iar pe data de 24 notează: Termin finalul „Crailor...“ ...Îmi rămîne să mai intercalez cîteva pagini. Continuă drumurile la Sionu, frecvente, cu auto. Porneşte o contabilitate minuţioasă pentru lucrările ce se succed pe tarlale, întocmeşte chiar un regulament al moşiei, ia decizii ca un adevărat senior. Aniversează în această vară cinci ani de la căsătoria cu Marica; trebuie spus că în bugetul acesteia intra mai tot profitul proprietăţii, Mateiu înregistra pentru el doar cheltuieli curente, modeste.
--- În iulie lucrează încă la Craii... şi merge săptămînal la Sionu — e secerişul grîului. Aniversează, pe 23 ale lunii, paisprezece ani de la primirea Ordinului imperial Sfînta Ana. În august, pe data de 5, sărbătoreşte la restaurant (masa de prînz şi cina) a cincisprezecea aniversare a decernării medaliei Bene Merenti clasa I — participă prietenii Teodoreanu, Vernescu, Pandele... Merge acum din două în două zile la moşie; în ziua de 8 o instalează acolo pe Marica, iar în 17 părăseşte şi el locuinţa din Robert de Flers şi rămîne peste vară la conac.

22 august. În această zi înalţă pentru prima dată la Sionu drapelul său personal — coupé vert sur jaune, culorile care figurau în blazonul nobiliar al Karabetzilor. «Dacă Ion Luca ar fi fost de faţă», scrie Cotruş, «ar fi murit a doua oară de rîs, sau, poate ar fi izbucnit în plîns, convins că fiul său a înnebunit de-a binelea.» Dar Mateiu se află în culmea raţionalităţii sale, pînă şi Cella Delavrancea şovăie să-l mai ridiculizeze: «Pe casă ridicase un steag al lui, galben, însemnat cu o dungă verde care se zărea de pe şosea. Îl cobora la plecarea de la moşie.» Şi consătenii lui Mircea Nedelciu îşi amintesc de «boier Matei»: «Venise cu oameni care împestriţaseră pereţii conacului cu tot felul de desene, ridicase un catarg şi, de cîte ori se afla la conac, o săptămînă, o lună sau doar cîteva zile, punea să se ridice pe catarg un steag...»
--- Toată vara flamura verde cu aur va flutura la Sionu. O privesc... şi în ciuda vîrstei constat cu satisfacţie că din dorinţele mele cele mai de căpetenie cîteva s-au împlinit, cea mai arzătoare îndeosebi: aceea de a avea o moşie.

septembrie la Sionu. Mateiu are în această cea mai frumoasă lună a anului două preocupări: treieratul grîului şi lucrul la Craii... . În prima zi a lunii: Către 12 şi jumătate noaptea termin „Craii de Curtea-Veche“ — penultima tranşă pe care ultima o precedase. Pentru nimic în lume nu m-aş încumeta să scriu un text de literatură... fără a avea asigurat, cuvînt cu cuvînt, sfîrşitul. Se ocupă puţin şi de treburile ţărăneşti ale toamnei. Apoi, pe data de 11: copie definitivă a ultimei părţi din „Craii...“, iar pe 16: încep copierea definitivă a „Crailor...“. Pînă la sfîrşitul lunii, aceeaşi notare: copiez, copiez (zilnic).

octombrie. Tot la Sionu, Mateiu dă ultimă formă a tot ceea ce s-a tipărit pînă acum din „Craii de Curtea-Veche“. Astăzi a fost frumos, senin şi cald; în curte, sub ochii mei se desface porumbul, mari grămezi de aur se înşiră şi cresc; le dijmuiesc. Mă simt bine la mine la ţară... Din păcate, în curte are un mic accident, o zgîrietură la baza unghiei celui de-al 4-lea deget al piciorului stîng — inflamaţie şi supuraţie.

noiembrie-decembrie. Întors la Bucureşti cu Marica din cauza înăspririi vremii la moşie, dar şi pentru vindecarea degetului, Mateiu vede tipărită în nr. 10 din Gândirea ultima tranşă a ultimei părţi din Craii...; citeşte şi cele cincisprezece rînduri pe care i le alocă E. Lovinescu în capitolul «Modernismul» din nou apărutul volum privind proza al Istoriei literaturii române contemporane. Asistă de asemenea la căderea Cabinetului liberal al lui Brătianu (Vintilă) şi, implicit, a înşelătorului Titulescu. În preajma zilei Sfîntului Matei, terminînd de copiat Craii..., predă întreg manuscrisul la Cartea Românescă în vederea publicării în volum.
--- La 27 noiembrie Mateiu savurează acceptarea în unanimitate a Crailor de Curtea-Veche de către comitetul de direcţie al editurii. Peste două săptămîni se duce la Foto Barasch din Calea Victoriei şi se fotografiază. Mai notează, în decembrie, vindecarea completă a piciorului stîng (e vorba de degetul al patrulea), ceea ce-i permite să încalţe acum pantofii săi cei mai fini; iar pe 29 ale lunii aniversează cincisprezece ani împliniţi de la conferirea medaliei Bărbăţie si Credinţă clasa I.