1929

început de an. Pe foaia de titlu a Agendei Mateiu pune pentru prima oară un blazon pictat în culorile sale, verde-galben. Apoi notează că a început un text nou, Şcoala ţaţelor — j'écris les premières lignes... În acelaşi timp pornesc şi operaţiunile propriu-zise pentru tipărirea Crailor de Curtea-Veche; semnase pe 19 ianuarie un contract avantajos cu editura. La sfîrşitul lunii, Cartea Românească îi trimite primele optzeci şi şase de pagini pentru corectură. Le înapoiază în cinci zile; primeşte altă tranşă de şpalţi — corectează, înapoiază. În această perioadă îl vede Petru Comarnescu: «Reflexele costumului cenuşii-feroase se asortau cu gravitatea ţinutei sale, cu aerul îngîmfat al chipului, deja încărunţit. În faţa celorlalţi, şedea drept şi imperturbabil. Trăsăturile distinse ale chipului — acum uşor îngrăşate — îşi pierduseră din ascuţimea de odinioară.» La mijlocul lui februarie, Mateiu se agită pentru o promisiune vagă, mai veche, a prietenului Francis Lebrun, ziarist francez stabilit în România prin 1908, acum profesor la liceul «Gh. Lazăr»; era vorba de a începe demersurile necesare obţinerii panglicii roşii de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Îi dă acestuia datele personale pentru curriculum vitae şi, în dar, exemplarul nr. 411 din Le Latin mystique de Remy de Gourmont, ediţia enluminée, cu dedicaţie: Francisco meo exdono — Mathieu Jean Caragiale.
--- Odată cu sfîrşitul iernii încheie şi corectura a treia la Craii...; pe 27 februarie îi trimite editurii bunul de tipar. Primăvara începe cu răceală serioasă şi gripă... la pat... 39,6°. Primele trei săptămîni ale lui martie: ventuze — lipsă de poftă de mîncare, insomnie. Se reface abia pe 24 ale lunii, cînd îşi pune ţinuta de gală şi participă la recepţia în onoarea prinţului Charles-Antoine de Rohan, dată de Michaela Catargi. A doua zi îşi aniversează ziua de naştere, apoi face un drum la Sionu, unde soseau rîndunele iar violetele înfloreau peste tot în curtea conacului.

28 martie. Abia întors de la moşie, ţine în mînă primul exemplar tipărit din Craii de Curtea-Veche; în ziua următoare, editura Cartea Românească pune în vînzare tirajul cărţii. Am 44 de ani şi 4 zile, notează Mateiu. Merge la Catedrala Sfîntul Iosif şi ascultă Mozart — Messe du couronnement.
--- Se împlinesc acum, la început de aprilie, şaptesprezece ani de la debutul său, în nr. 4 din 1912 al Vieţii româneşti. Şi iată că nr. 4 din 1929 al aceleiaşi reviste găzduieşte deja o notă la Craii..., semnată de Al. A. Philippide: deşi «nu e un roman», cartea este «o realizare de artă vrednică de elogii», consideră recenzentul.
--- Pe fondul acestui succes, Mateiu pleacă iar la Sionu, la treburile de primăvară ale moşiei — dă în dijmă ţăranilor 260 de pogoane pentru porumb şi 13 pogoane pentru furaj; supraveghează tot felul de lucrări ce se fac la conac, însămînţările, plantările în grădina de legume, operaţiunile de curăţire a livezii, de sporire a orătăniilor în curtea de păsări etc. Pînă spre sfîrşitul lunii aprilie vine în Bucureşti doar de două ori, pentru cîte o zi. Constată că în lumea literară romanul său este primit cu o fervoare fără precedent.
--- Succesul moral mi-a depăşit aşteptările, nu-mi amintesc vreunul în România atît de strălucit, notează el. Ecourile ce-i parvin prin amicii scriitori sînt deosebit de favorabile. Doar tînărul Şerban Cioculescu, pornit să se afirme, decis să se distanţeze de pe acum atît de operă, cît şi de autor, scrie la 19 aprilie: «D. Mateiu Ion Caragiale, fiul marelui Caragiale, cultivă, în orele libere, literele. Cu un curaj vrednic de laudă şi-a asumat, de bună voie, o grea obligaţie succesorală de scriitor... A făcut un „roman de moravuri bucureştene", precum însuşi pretinde. Autorul, în numele unui ideal de civilizaţie occidentală, n-are decît dispreţ transcendent faţă de „oraşul blestemat" situat „la porţile Orientului"... aceşti Bucureşti, pentru a căror stigmatizare d. Mateiu Caragiale a trebuit să-şi completeze cultura heraldică prin erudiţia jargonului de Obor... Meşter în steme şi blazoane, autorul nu e mai puţin doct în expresii de autentic mahalagism...» etc., etc. Este o voce răzleaţă.
--- La 1 mai, ziarul Ultima oră consacră scrierii lui Mateiu o întreagă pagină plină de entuziasm, considerînd-o un triumf al scrisului românesc. Petru Comarnescu, Barbu Brezianu, Ion Barbu, Emanoil Bucuţa, Ion Pillat preamăresc meritele autorului Crailor de Curtea-Veche. «De multă vreme o cunoaştere imperfectă, dibuitoare a realităţii noastre pretindea de la mine rînduire şi exprimare. Concluziile pendulau nelămurite, ca aburul. Cînd iată că tot ceea ce căutam îl aflu trecut şi gîndit (cu alte vizionare puteri) în această carte», scrie Ion Barbu. Iar Ion Pillat: «Indubitabil că dl. Mateiu Ion Caragiale aduce o proză de o maturitate literară care lipsea literaturii noastre...»
--- Mateiu citeşte cu multă satisfacţie aprecierile şi se întoarce la Sionu, unde începuseră să înflorească liliacul şi castanii. Ca de fiecare dată cînd soseşte la conac, ridică peste acoperiş flamura sa vert et jaune; îşi notează să procure neapărat un metru de stofă verde din aceea din care se confecţionează drapelele ungureşti, pentru a reconstitui cu maximum de autenticitate flamura nobliară a Karabetzilor. Revine în Capitală, aniversează pe 7 mai conferirea Ordinului imperial Sfînta Ana, asistă la derbiul de la Băneasa pe 19 şi a doua zi, la ora 14.15, la un mic cutremur.
--- Cît mai stă în Bucureşti, sună la intrarea casei Brâncoveanu, lasă o carte de vizită şi textul studiului său privind les véritables armes de l'ancienne maison Brancovan, cu o heraldică minuţios cercetată şi concluzii deosebit de originale; în centrul stemei Brâncovenilor pune... un călăreţ înveşmîntat şi înarmat în felul roman, ţinînd în mîna dreaptă ridicată un gladiu de aur în care stă înfipt un cap de turc, iar în stînga dîrlogii... veşmîntul, armele şi coiful călăreţului sînt de aur, pieptarul, penele coifului şi încălţămintea purpurii. Deasupra scutului, casca de argint cu şase gratii iar în creştet vechea coroană regească de sub care se desfăşoară lambrechini de aur şi albaştri la dextra, de argint şi roşii la senestra.

vara. Mijlocul anului şi-l împarte între casa din Robert de Flers şi conacul de la Fundulea: Bucureşti-Sionu, Sionu şi-napoi. Suferă la moşie un furt de porumb în iunie şi se bucură de o ploaie binecuvîntată în iulie, după ce decisese suprimarea gîştelor din ogradă, în lipsa unei bălţi în care acestea să-şi ude penele. În Capitală, citeşte în numerele din 12 şi 14 iulie ale revistei Cuvîntul cronica lui Perpessicius la Craii..., salutul entuziast al acestuia, aprecierea ce o dă stilului liric în care e scrisă cartea. Îl emoţionează şi articolul lui Ion Barbu: «Necuvenită cinste! Astăzi prostescul nostru scris se căftăneşte... „Craii de Curtea-Veche“ părăseşte rafturile cărţilor pieritoare pentru a se aşeza între Scripturi. Nu cunosc meditaţie mai gravă asupra ticluirii şi aventurii Fiinţei ca acestă carte de înţelepciune, pe care un act de discreţie şi gust o disimulează sub grele catifele de pitoresc oriental.»
--- Spre sfîrşitul lui iulie, Mateiu merge la cîteva recepţii (ministerul de Externe, principele Brâncoveanu), încasează 10.000 de lei acont din drepturile de autor pentru Craii... şi închiriază un safé la banca Blank. Aproape toată luna august rămîne la conac, sub flamura sa verde cu aur.

toamna. Sionu-Bucureşti, Bucureşti şi-napoi. La ţară: culesul porumbului în septembrie, dijmuitul, arăturile, dar şi lucrul anevoios la Soborul ţaţelor; în oraş: vizite la Cartea Românească (1400 de exemplare vîndute din Craii...) şi întîlniri cu Francis Lebrun, care completează ultimele date de curriculum vitae necesare propunerii sale la Legiunea de Onoare.
--- În octombrie, Mateiu aniversează cinci ani de la tipărirea lui Remember; în noiembrie sărbătoreşte ziua Sfîntului Matei şi îşi cumpără puşcă de vînătoare pentru iepurii ce se înmulţiseră peste măsură în lanurile moşiei. Anul agricol fusese bun dar, dintr-o afacere încurcată (în care sînt implicaţi un G. Ionescu şi un G. Enescu), consideră că este păgubit cu suma considerabilă de 180.000 de lei. Va urma judecată, neplăceri prin tribunale...

decembrie. Prietenul Uhrynowsky îl ţine la curent cu demersul făcut pe lîngă ministerul Afacerilor externe al Finlandei cu privire la propunerea din 1922 pentru Trandafirul Alb, marea medalie nordică pe care Mateiu o pierduse din vina consulului Vainö Tanner şi pe care şi-o doreşte încă.
--- Dar iată că pe 17 se semnează la Paris decretul prin care e numit cavaler al Ordinului naţional francez Legiunea de Onoare! Vestea îl surprinde pe Mateiu într-o indispoziţie totală, depresiune nervoasă, anxietate... Ventuze pe ceafă. Îşi revine, face un drum la Sionu, se întoarce.

28 decembrie. Cu calm, cu acea detaşare şi răceală pe care şi le doreşte atît de mult, notează sub desenul în peniţă pe care-l face ordinului: Brevetul, prin care mi se decernează decoraţia de „cavaler al ordinului naţional francez Legiunea de onoare“, este întocmit, vizat, sigilat şi înregistrat cu numărul 40.318, de către Marea Cancelarie a Ordinului. Poate că e pertinentă observaţia lui Ovidiu Cotruş: «Mateiu nu şi-ar fi inventat literatura... dacă aceasta n-ar fi existat ca un corpus investit cu o demnitate specială şi nu lipsită de virtuţi compensatorii în ordinea grandorilor lumeşti.»