însoţite de un inedit epistolar
precum şi indexul
fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor

Buna Vestire

--- În ziua marii sărbători a Bunei Vestiri din 1885, 25 martie, în casa de la numărul 14 din strada Frumoasă se naşte pruncul Mateiu. În acte, o naştere imaculată, fiindcă registrul Stării Civile dezvăluie doar numele mamei: Maria. Un tată exista totuşi - doar că nu se afişa ca atare; 25 martie este, de altfel, Ziua Cucului în calendarul românesc.
--- Aniversări, cât de cât festive, ale zilei de naştere în primii cincisprezece ani de viaţă ai lui Mateiu n-au prea existat. Din 1900 însă, începe să se aniverseze singur; îşi face în anul acela chiar şi un cadou: stema Valahiei vopsită de el însuşi.
--- În 1905, când împlineşte douăzeci de ani, nimic nu dovedeşte că data de 25 martie ar constitui un eveniment în casa Caragiale din Berlin, unde se afla şi Mateiu, student la Drept. Mai mult, Ion Luca descoperă că acesta se desfată privind manejul din Tiergarten în loc să fie în sala de curs. Se înfurie cumplit şi-l expediază la Bucureşti „în chip de represalii", cum îşi aminteşte Ecaterina Caragiale. Aşa că, din anul următor, Mateiu îşi serbează ziua de naştere în ambianţă bucureşteană: „...l-am văzut la curse", scrie Barbu Delavrancea, „este d-un gigerlism insuportabil..."
--- Peste doi ani, în martie 1908, Mateiu se înfăţişează de ziua lui în pragul cafenelei Capşa „cu prestigiul recei trufii a tânărului care, în deplină frumuseţe, păşeşte singur în viaţă, nepăsător, cu fruntea sus"; după-amiaza merge pe urmele franţuzoaicei cunoscute în Cişmigiu, iar seara aşteaptă la Şosea să treacă tulburătoarea Hortense în elegantul ei auto electric. Ţinuta îi sprijină din plin avântul de cuceritor: melon, guler înalt, vestă englezească, mănuşi gris-perle şi ghete strălucitoare cu capace.
--- La 25 martie 1910, Mateiu împlineşte douăzeci şi cinci de ani. Se prezintă ca un desăvârşit dandy - „dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un întreg desăvârşit, de o fericită armonie; avea un creier de minune alcătuit şi un duh scânteietor, ar fi făcut fala clubului cel mai închis şi nu s-ar fi simţit la strâmt nici într-o adunare de cărturari". În Bucureştiul lui Lache şi Mache, el se vede deja cu Pantazi şi Paşadia - conçus nébuleusement.
--- Trei ani mai târziu, şef de cabinet al ministrului Lucrărilor publice, Mateiu se află în momentul de vârf al tinereţii sale; simte că a dat de „filon", de vâna auriferă care permite realizarea ambiţiilor unei lungi adolescenţe, concretizarea planurilor sale de viaţă. La masa pe care-o oferă pentru cei douăzeci şi opt de ani împliniţi, un conviv îl vede: „cu bărbia înfiptă îndărătnic în gulerul Take Ionescu, cu sprâncenele încruntate peste nasul puternic... vorbind rar printre dinţi, colţul stâng al gurii tremurându-i mereu ca şi cum ar fi vrut să exprime un început de dispreţ". Dar în 25 martie 1915, când împlineşte treizeci de ani, situaţia sa este alta; demisionar, lipsit de venituri, fără locuinţă proprie, se vede nevoit să-şi sărbătorească naşterea doar cu o sticlă de bere müncheneză şi o cafea cu kirsch.
--- Nu mult mai bine se simte la 25 martie 1918, când ordinea germană e prezentă în Bucureşti; îşi petrece ziua în antecamera ministrului de Interne, N. Lupu-Kostache, în speranţa că va fi numit şi el într-o funcţie oficială, ca germanofil declarat ce era. La treizeci şi trei de ani pe care-i împlineşte acum, la ce năzuieşte de fapt Mateiu, ce mai aşteaptă el? Aşteaptă acea avere capabilă să susţină o viaţă care merită a fi trăită, visează recunoaşterea rangului nobiliar pe care simte că-l are, urmăreşte intrarea într-o comunitate de elită, precum cea a cavalerilor de Malta, doreşte lângă reverul costumului său de gală panglicile înaltelor decoraţii care-l disting pe omul merituos în lume.
--- Însă anul următor, 1919, aduce pentru el sfârşitul năzuinţelor imediate; la aniversarea din 25 martie e complet dezabuzat - „lumea cea nouă, pestriţă, de după război, îl interesa prea puţin; o respingea ca pe un spectacol vulgar, dezordonat, parvenit, care îi ofensa ochiul". Peste încă două sărbătoriri lamentabile, în 1921, când împlineşte treizeci şi şase de ani, întins pe sofaua Margaretei Miller-Verghy din Maison d'Art, Mateiu ascultă propunerea acesteia de a o peţi pentru el pe Marica G. Sion, rămasă fată bătrână; acceptă imediat ideea. Astfel că a treizeci şi noua aniversare a zilei sale de naştere este prima care se petrece în decorul locuinţei boiereşti din strada Robert de Flers.
--- Tot acolo îşi sărbătoreşte şi următoarele Bune Vestiri; la 25 martie 1930, când are patruzeci şi cinci de ani, se înfăţişează aşa cum îşi dorise dintotdeauna „de o sobră eleganţă, plin de demnitate în port şi vorbire, apusean şi om de lume până în vârful unghiilor". Peste trei ani, în aceeaşi zi, considerând că traversează o perioadă de înseninare, clamează totuşi: évasion, émancipation, éclipse, exclusivisme! Iar în anul următor: „A patruzeci şi noua aniversare a naşterii mele a fost tristă... traversez o teribilă criză morală... În amurg, izolat la mine, îmi judec trecutul... şi mă întreb la ce mi-a slujit inteligenţa mea." Îşi propune schimbarea radicală a modului de viaţă, pentru a fi altul la cincizeci de ani. Astfel că la 25 martie 1935 notează: „Sunt în sfârşit recuperat... intervalul care separă de acum înainte viaţa mea de moarte vreau să-l trăiesc după pofta şi placul inimii mele." N-a mai apucat a 51-a aniversare.