M J C

Editura Polirom, 2015

Cuprins:

  • O lume pentru Mateiu 
  • Însemnările jubileului

Fragmente:

Dan C. Mihăilescu:

„Mathieu Jean Caragiale e poate cea mai fascinantă nebunie din literatura română… Iar Ion Iovan, autorul faimosului roman textualist Comisia specială, dă în acest M J C cea mai impresionantă și seducătoare docuficțiune din istoria literară românească… face un omagiu extraordinar, atașant, seducător, magnetizant al acestui personaj care a fost calificat ca fiind …un prinț al eșecului și al utopiei. Ce reușește să facă Ion Iovan absorbind toată masa documentară și făcând-o roman, deci operă de ficțiune, este un lucru senzațional și, repet, unic în istoria noastră literară.” (Omul care aduce cartea, Pro TV, 27.10.2015)

Cristian Teodorescu:

„N-am de gând să fac acum liste de cărți și clasamente, pe genuri, deși, har Domnului, aș avea de unde. Vă propun o singură carte, MJC, de Ion Iovan, nu numai pentru că mi se pare o capodoperă, ci și pentru că discreția autorului ei, care nu se lasă luat de valul marketingului literar, a făcut ca această carte extraordinară despre viața și vremurile lui Mateiu Caragiale să n-aibă parte de, cum se zice, „expunerea“ meritată.” (Suplimentul de cultură nr.508/2016)

„În MJC, acest superb roman nonficțional, Ion Iovan pune cap la cap tot ceea ce știe despre lumea lui Mateiu și despre el, ca personaj al acestei lumi, dar de această dată își ia o oarecare distanță față de marele lui personaj. O distanță suficient de mare pentru ca autorul romanului să nu fie bănuit de complicitate cu personajul său, dar, totodată, și atât de mică încît Iovan să pară, ca autor, un soi de personaj al propriului său personaj. Să nu vă închipuiți că asta presupune cine știe ce alchimie la care n-au acces decât autorii de exegeze literare. Pur și simplu, Ion Iovan joacă aici în dublu rol, cu un aplomb artistic extraordinar. Adică e și cel care povestește ce i se întîmplă lui Mateiu, dar și cel care intră în pielea mult ciudatului său personaj, de unde și impresia stranie că MJC e scris la două mâini. Una, prin care Mateiu se dezvăluie el însuși, dar la persoana a treia, iar cealaltă, prin care Iovan îl povestește, cu o ironie tandră, ca și cum ar vorbi despre sine însuși. Așa că, la fel cum Mateiu se închipuie drept Mathieu Jean Caragiali, Iovan se crede un Mateiu din stirpea lui Caragiale.” (Cațavencii, 09.11.2015)

„Chiar și azi, unii dintre admiratorii lui Caragiale cel Bătran se uită chiorâș la ciudatul său fiu, Mateiu… ținând vădit partea fiului, Ion Iovan nu face asta în alb si negru, aidoma criticilor care s-au înhămat la căruța literară a tatălui. Iovan se uită atent și la ale vieții griuri, din studierea cărora îi iese un roman, și de familie, și de epocă – mai exact, de epoci! –, și de moravuri, dar și de psihologicale trecute prin fandacsiile unor vremuri în care onoarea mai era apărată cu sabia… Romanul lui Ion Iovan despre viața și timpurile lui Mateiu Caragiale, rudă apropiată cu reconstituirile monografice ale lui G. Călinescu despre Eminescu și Creangă, dar mai ales cu Viața lui Constantin Stere de Zigu Ornea, e proba că întâlnirea dintre un mare talent de azi si un mare scriitor de răsalaltăieri nu poate duce decât la o capodoperă. Și cum avem de-a face cu un roman nonficțional al cărui autor s-a priceput și să ficționalizeze, pe când lucra la canavaua istoriei vremii, nu-mi rămâne decât să-l adaug pe autor clubului select al prețuitorilor lui Mateiu Caragiale, înființat de Ion Barbu, cu faimosul său protocol in versuri.” (Suplimentul de cultură nr.494/2015)

Andrei Crăciun:

„MJC este în literatura noastră o insulă. Nu coboară dintr-o tradiție și nu va iniția, cred, un fenomen. MJC este o obsesie auctorială a domnului Ion Iovan, scriitor. Primul (și cel mai sigur) semn că te afli în fața unui scriitor adevărat este puterea obsesiilor sale. Ion Iovan se arată obsedat de Mateiu Caragiale. Începe să gândească asemenea lui, să scrie în stilul lui, intră în hainele și în viața lui și nu mai iese până la ultimul punct.” (Suplimentul de cultură nr.510/2016)

Gabriel Nedelea:

„Când literatura naşte o carte cum este MJC, este rost de sărbătoare, cu mare festin estetic, şi, deopotrivă, rost de tulburătoare mirare critică. După lectura celor cinci sute de pagini, mai că îmi vine să mă-ntreb, sub alibiul snobismului celui care aderă la „clubul imaginar Mateiu I. Caragiale” prin „cucernicia lecturii” („modern-laică”, după cum zice un alt Matei, cel Călinescu, în A citi, a reciti), dacă nu cumva Ion Iovan este trimisul autorului Crailor de Curtea-Veche în literatura română… MJC este borgesiana cartea de nisip a vieţii lui Mathieu Jean Caragiale, comte de Karabey, o cronică veche, nouă cu adânci rădăcini în ce are mai fertil şi fascinant tradiţia noastră literară, scriitura meteină fiind dată pe rod din nou, iată, după o jumătate de veac fără un an de la moartea celui de-al doilea Caragiale. Ion Iovan este un scriitor de zile mari!” (Ramuri nr. 1/2016)

Marius Miheț:

„Poate un roman despre un scriitor să fie mai relevant decât biografiile dedicate lui?… Cred că problema ține exclusiv de felul în care acoperi zonele vagi ale biografiei de scriitor cu ceva nu neapărat adecvat, ci care să pară autentic. Dacă nu cumva și cu un strop de iradiere misterioasă. O biografie, ca să fie credibilă, trebuie să provoace cititorului o senzație a translucidului. Să plonjezi in viața cuiva fără să întâlnești concret limitele cercetătorului. Ion Iovan are de la bun început o problemă atunci când scrie un roman despre viața lui Mateiu Caragiale: puținătatea manuscriselor păstrate în catagrafia Fundației Regale. Dar are, totodată, și un avantaj greu de cuantificat: știe, ca nimeni altul, să se substituie lui Mateiu, ca și cum stilul unuia s-ar fi topit în al celuilalt. Rezultatul, dincolo de instrumentările postmoderniste, este unul spectaculos. La finalul MJC-ului, nu știi cine este cu adevărat autorul: Ion Iovan a scris despre Mateiu Caragiale sau Mateiu a scris despre Ion Iovan? Exagerez, firește, dar nu suntem departe de un adevăr, anume acela al armonizării unui destin cu celălalt prin realizarea unui stil comun; mai bine zis, avem de-a face cu o robustă consubstanțialitate.” (Suplimentul de cultură nr.503/2015)

Adriana Bittel:

„Cu plăcerea lor de a pune etichete, francezii au in­ven­tat mai nou termenul exoficţiune, opus auto­fic­ţiunii, a cărei modă a trecut. În noul trend, autorul nu se mai identifică, într-un joc facil, cu naratorul, ci accentul cade pe ficţiune, dar una de un tip spe­cial, în care personajele nu sunt imaginare, ci per­so­nalităţi reale… Ro­man­cierul Ion Iovan nu-l preia în franciză pe bas­tardul lui Ion Luca, ci îi învie în cel mai plauzibil mod cu putinţă zilele numărate între 1885 şi 1936. Chiar dacă îi împru­mută tonul, lim­bajul, obsesiile - asta nu înseamnă identificare ci artă narativă. Nu se pierde niciodată în comentariu şi interpretări auctoriale, ci doar con­textualizează in­formaţia prin care dezvăluie intimi­tatea lui Mateiu în relaţie cu lumea exterioară.” (Formula AS, 27.11.2015)

Andreea Răsuceanu:

„Consider M J C ca fiind o ediţie definitivă. Poate că Mateiu ne este diametral opus, dar nu ne este deloc străin. Bastardul lui Caragiale este bastardul nostru, bastardul unei lumi mărunte. Aşa vedea el lucrurile“, îşi avertizează Ion Iovan cititorul, la apariţia unui nou volum dedicat vieţii şi operei mateine… De data aceasta cu o altă structură, în două părţi, din care prima reconstituie începuturile existenţei „miluitului” Mateiu, oferind un cadru amplu al vieţii bucureştene din La Belle Epoque, iar a doua jurnalul închipuit al prozatorului… Asociind într-un ingenios, inepuizabil joc intertextual citate din operele celor doi Caragiale şi pasaje critice, reconstituind amplu, cu poftă, monologuri interioare pline de umor deseori convertit în bine cunoscutul sarcasm matein, „O lume pentru Mateiu” e restituirea amplă a unui Bucureşti de sfârşit de secol XIX, perfectă întâlnire între documentul de arhivă, talent literar şi empatie… Adevărata măsură a talentului literar şi a capacităţii de a reconstitui, credibil, amănunţit lumea lui M J C şi-o dă Ion Iovan în partea a doua a cărţii, în cel mai complet, şi cel mai spectaculos portret pe care îl va reţine, probabil, istoria literaturii române.” (România literară nr.39/2015)

Gabriela Gheorghișor:

„Ion Iovan amestecă în pasta omogenizantă a ficţiunii documentalul, textul literar şi metatextul critic. Adevărurile istorice (obiective şi subiective) completate de broderia speculativă dau naştere unei poveşti biografice verosimile… romanul îmbogăţeşte mitologia unui personaj de istorie literară, proiectat, încă din timpul vieţii, datorită excentricităţii sale, în legendă… Însemnările diaristice inventate reprezintă hagialâcul lui Ion Iovan în lumea (exterioară şi interioară) mateină, în „groapa privată” a insolitului scriitor. O teleportare imaginară în timp şi o transvazare spiritual-psihologică… Ion Iovan dovedeşte o uimitoare capacitate empatică şi realizează un adevărat tur de forţă romanesc (narativ, retrospectiv, introspectiv). M J C conţine, în egală măsură, o frescă istorică şi de moravuri sociale, o biografie ficţionalizată, o proză de analiză moral-psihologică. O lume pentru un personaj şi un personaj cât o lume.” (România literară nr.42/2015)

Cosmin Ciotloș:

„…dacă Însemnările din 2008 nu făceau decât să perpetueze imaginea singularităţii, volumul de azi reuşeşte performanţa de a-şi arunca protagonistul în lume, de a popula lumea lui Mateiu Caragiale cu personaje pe care imaginea standard le excludea dintru-nceput… Mateiu Caragiale capătă, odată cu această carte, un portret. Unul în cel mai înalt grad ataşant.” (România literară nr.43/2015)

Adrian G. Romilă:

„Bastardul tolerat, studentul ratat, fiul risipitor, diplomatul potențial, ministeriabilul ahtiat după decorații, scriitorul stimat și moșierul întârziat care a fost Mateiu Caragiale a devenit eroul par excellence pentru Ion Iovan, reverberat în galeria speculară a celor mai diverse tipologii de discurs. M J C, ultima carte a pasionatului matein, e un text post-modern sadea, în care pastișa stilistică stă alături de reconstrucția istorică și de o flamboiantă „imitație” de jurnal. Avem, așadar, un text cu două dimensiuni, una – un fel de prefață, de studiu al „omului și epocii sale”, cealaltă – un așa-zis caiet intim, reconstituit pe baza celor câteva notații originale, dar, în cea mai mare parte, inventat à la manière de… Folosind o remarcabilă substanță istorică și lăsând baza instrumentarului epic la vedere (citate, personaje, evenimente, obiecte, locuri și timpuri celebre), Ion Iovan reușește să comprime scenografia vieții caragialene în datele ei esențiale și, ceea ce dă savoarea textului său, să o facă, în cea mai mare parte, în tonul baroc și percutant al posibilelor judecăți mateine. Memoria „ultimului Caragiale” e, acum, un palimpsest complex, un extraordinar document „istoric”, real și imaginat, deopotrivă, diurn în referințe și nocturn în puterea de invenție literară. Exact așa cum Craii mateini sunt rafinați și misterioși peregrini − prin viața de zi și de noapte, prin timpuri glorioase și decăzute, deopotrivă. Ion Iovan a repus în efigie chipul enigmaticului Mateiu, în dubla lui postură, de autor și personaj. Cred că nimic nu-l va opri, vreodată, pentru posteritate, la numai una dintre ele.” (Literatura de azi, 14.10.2015)