Defecte incorigibile, vicii? Nu cred că răspunsul poate fi dat raportîndu-ne la înţelesul din dicţionare al acestor vorbe-sperietori. De ce le-am aborda aşa, academic? Întrebarea se adresează doar scriitorilor, indivizi suciţi, cam certaţi cu prototipurile. Cînd în interiorul unei categorii anumite moravuri sînt curente, mai sînt ele metehne, cusururi?
     Boem şi fumător înrăit, etilist, afemeiat, cartofor, egolatru şi fudul cu ştaif - care literat nu este în posesia măcar a două-trei din aceste atribute? Cezar Petrescu le-a avut pe toate. Iar cel mai puţin dotat, Mateiu Caragiale, pentru a-şi pune la rever magnifica Roză Albă, ar fi trădat fără să clipească România. Se pare că numai în aceste circumstanţe scrii mult sau bine. Curăţat de ele, eşti plin de neajunsuri.
     Din acest punct de vedere, mărturisesc două defecte şi un viciu:
     În primul rînd, incapacitatea de a intra în horă şi de a fi cît de cît semeţ. Temperamentul meu carent nu face faţă onorantei gesticulaţii civice, activismului în interiorul breslei, întrupării la televiziuni. Nu pot fi mîndru de asta. Puţin tupeu nu strică nimănui.
     În al doilea rînd, meteahna de a considera chiar şi expresia ultimă a unei proze ca fiind perfectibilă. Titlurile bibliografiei mele, doar realizări parţiale! N-am nici o scuză; lozinca anilor '70 era: oricum să ne scoatem cărţile! Suna ca o sfîntă furie. Şi aşa, am cam grăbit lucrurile. Iar perfecţia încă aşteaptă.
     Cît priveşte viciul: sînt înglodat în ludic; nu pot lua în serios cotidianul, slujba, politica. Pînă la urmă, înţelepciunea se poate reduce la satisfacţia pe care ţi-o oferi. Iar satisfacţia se obţine mai ales jucîndu-te. Literatura e şi ea o Joacă. Romanul presupune strategie militară şi tactici flexibile, asemeni ingeniosului go nipon. Pe care-l practic asemeni unui pokerist înveterat. Dar petrec destulă vreme şi în cîmpurile virtualului - îmi place să reconfigurez lumea pe ecranul computerului. După ample inginerii economice, acumulînd resurse, dezvoltînd mijloace, administrînd puterea şi alianţele, îmi desfăşor misiunea - duc la bun sfîrşit visul împăratului Iustinian de a recuceri Africa de Nord şi tot apusul Europei, refăcînd măreţia Romei antice; întorc rezultatul luptei de la Gettysburg în favoarea generalului Lee, instalînd şi în nordul Uniunii ordinea Statelor Confederate; obţin victoria pentru amiralul Yamamoto în Pacific, resping debarcările din Borneo şi asigur Japoniei imperiale conducerea întregii Asii. Rescriu deci poveştile istoriei în chiar amărîtul său spirit aleatoriu. Îmi impun viziunea. Sînt gata să trişez pentru asta.

(anchetă în Dilemateca, nr. 80/2013)